Partea 1                                                      Lagarul           (In zori se nasteau noi sperante pe care nu le spulberasera inca obuzele razboiului/)   Soarele rasarea dupa copacii acoperiti cu o usoara promoroaca ce amintea ca iarna isi arata ultimii colti la sfarsitul lunii Februarie. Pamantul mocirlos iti dadea impresia ca te aflii intr-o mare de clei, in care te poti afunda dincolo de nivelul gleznelor..  Ecoul razboiului nu isi ma gasea locul intr-un asemenea taram,ceea ce persista era doar o amintire trista, aceea a faptului de a fi prizonier.   Alexander se uita la razele caldute ale soarelui cum mangaiau botosii gauriti si plini de noroi. Mergea parca sfarsit, ranit de aceleasi temeri pe care le mai avusese si inainte de a se inrola in armata. Se misca in cerc,incet, fara sa se sinchiseasca de injuraturile gardianului rus care improsca o mare de invective catre toti detinutii ce se miscau prea lent la apelul de dimineata. Tot privind in jos, la pamantul cleios, Alexander uitase sa isi ridice capul pt a se satura de spectacolul oferit de natura ce inconjura lagarul.Uitase de ranile primite la inceputul razboiului, uitase de sotia lui, Lena si de cei patru fii ai sai , de tatal si de mama sa, de patrie sau de principii si indatoriri. Parea ca un intreg gol se cascase la el in suflet presimtind amortirea de dinaintea mortii. Nauc, precum un om beat sau ca un ranit sedat de morfina,isi misca picioarele, de fapt si le tara ca si cum s-ar fi intors din morti precum Lazar, pe jumatate viu,pe jumatate mort. Dintr-o data , ca si cum l-ar fi lovit un mic fulger, se scutura de acea intepatoare presimtire a mortii si isi ridica privirea spre gardul de sarma ghimpata. La un metru si jumatate de gard pastea un armasar mic de statura dar robust , negru ca pana corbului. Nervul ca si modul in care sforaia cand adulmeca mici firicele de iarba conservate de zapada iernii aproape de sfarsit ,iti dadeau de inteles ca acest cal avea obarsii desertice de armasar pur sange.   Alexander zambi vazand minunata creatura. O contempla cu dragostea pe care o poarta un husar tovarasului sau de suferinta,tovarasului celui mai fidel.Imaginea calului ii declansa aproape instantaneu filmul vietii sale pe front, momentele in care au triumfat fie si pentru putina vreme in fata hoardelor slave.Apoi, venira rand pe rand, imaginile hade, ale sutelor si miilor de morti si mutilati din escadroanele si regimentele  Imparatului,sute de familii distruse de asteptare, speranta sau durere; vestile dure care aratau ca sute sau mii de soldati din atatea natiuni rasaritene nu se vor mai intoarce la caminele lor.     Ideologia sa de cetatean al imperiului incepea sa se clatine,sentimente contradictorii se nascusera din momentul in care vazuse cum camarazii sai cehi sau romani incepeau sa dezerteze, sa-si intoarca privirile catre ai lor. Atunci simti pt prima data cum ca ideea cruciadei lumii civilizate nu reprezinta nimic altceva decat propaganda puternicilor zilei pentru a starni orgolii razboinice stupide in randul ofiterilor scoliti in Germania si Franta, O forma manipulatorie in a declansa reactii de mandrie nationala in sufletele aproape nevinovate ale studentilor germani si austrieci – carnea de tun a Puterilor Centrale.  Ofiterului de dragoni  i se pareau departate clipele primei sale tinereti in care petrecuse sute de ore pe bancile Scolii Regale de Ofiteri din Danzig, mandria germana in formarea elitei militare.I se pareau straine toate gandirile intortocheate ale strategiei si tacticii. Acum toate acestea nu mai reprezentau nimic pentru detinutul Alexander Wolf, capitan de dragoni in armata imperiului caci viata sa atarna de un fir de ata. Holera izbucnise in urma cu o saptamana in lagar iar prizonierii erau din ce in ce mai ingrijorati de soarta lor.   Oricand putea sa loveasca pe oricine astfel incat fiecare incerca sa uite refugiindu-se in religia parintilor lor.Observau cum cei mai haini gardieni isi faceau semnul crucii inainte sa intre in contact cu detinutii – desi ati putea interpreta acest gest ca pe ceva firesc la rusii pravoslavnici.   Moartea plutea in aer iar reactia imediata a oamenilor era aceea de a aprinde cat mai multe focuri seara .Acest fapt se traducea dintr- un gest reflex de tip medieval.ca si cum focul ar fi putut sa indeparteze virusurile napraznice.   Un suierat prelung si puternic se auzi in curtea interioara a inchisorii.Gardianul dadu semnalul ducand un fluier la gura. Aceasta amintea prizonierilor ca timpul de sedere afara a expirat.   Wolf se trezi din meditatia sa si,intarit de aerul puternic se indrepta putin mai energic catre poarta masiva care despartea printr-un mic tunnel curtea interioara de celelalte corpuri ale inchisorii. Cand ajunse in apropierea portii, intoarse usor capul spre dreapta si zari un chip cunoscut. Crezand initial ca are vederea incetosata sau ca e doar o aratare a inchipurii. Alexander reveni la pozitia initiala,insa un nou impuls ii spuse parca sa se mai uite a doua oara. Si da,intr-adevar,cand intoarse privirea a doua oara spre dreapta il vazu pe Gheorghe Strain de la brigada I de cavalerie usoara. Era de trei luni in lagar si nu-l vazuse pana acum,Wolf era mirat si totodata bucuros: -Ce faci Gheorghe? De cand esti aici? Gheorghe Strain il privi cu o usoara mirare,dar nu scoase nici un cuvant. Inaintara prin tunelul intunecos si rece,iar Gheorghe intoarse vorba: -Dumnezeu sa aiba mila de noi,domnule capitan!   Cei doi se departau usor unul de altul. fiecare urmand alta directie in corpurile mizere si lugubre ale lagarului. Desi nu avusesera o conversatie ca lumea totusi Wolf se bucura in sine ca a dat  peste cineva cunoscut in mizeria asta de lume inchisa si apasatoare.   Se gandi dintr-o data ca ar putea veni o zi in care va fi din nou liber. Speranta se reaprindea cu repeziciune in sufletul detinutului care incepuse sa se gandesca serios in a-si face un program zilnic in care sa incerce diferite exercitii mentale.Bunaoara sa recite versuri memorate si aparent uitate sau chiar sa compuna altele noi. Si astfel cugetand. incepu sa-si ridice singur moralul.”Viata merita traita.”isi spunea Alexander in forul sau interior…”sunt inca tanar si mai am atatea de facut…trebuie sa ma intorc acasa la ai mei…de cand nu mai au , saracii, veste de la mine”si ochii i se umplura de lacrimi.  Un vant incepu sa bata dinspre stepe producand un suier prelung printre gratiile celulelor reci si umezi.Wolf se intinsese pe patura plina de paduchi si voia sa cugete la ceva care sa-l bine dispuna.Incerca sa se roage mai apoi.,dar parea atat de oboist, de epuizat incat prefera sa inchida ochii.In scurt timp intra in lumea onirica.      Trecusera patru luni de cand in lagarul de “triere” de la Darnita, situat la 8 km de Kiev, ajunsesera prizonierii imperiului austro-ungar.. Acesta fusese intesat de austrieci.unguri.polonezi,cehi,romani;multi dintre acestia din urma predandu-se rusilor pentru a nu mai lupta impotriva propriilor compatrioti care se pregateau de negocieri discrete privind intrarea in lupta de partea Aliatilor. Lagarul functiona ca un punct de tranzitie catre alte inchisori sau tabere de munca unde mii de prizonieri erau selectati si pusi la munci considerate grele si epuizante sau in fabricile de armament acolo unde imperiul tarist avea deficit de forta de munca.  Aceeasi soarta il astepta si pe Alexander Wolf iar el era constient de aceasta realitate dramatica. Gandul ca se va departa mai mult de patria sa iubita, de Transilvania,de sotia si fiii sai, il macina,il rodea precum un vierme. La un moment dat si-ar fi dorit sa moara rapus de holera decat sa ajunga in Siberia si stia in sinea lui ca viata sa era in mainile Proniei si ca nu putea face aproape nimic.  Mai deunazi sosise la Darnita un inlocuitor pentru postul de comandant al lagarului,colonelul Serghei Ivanov, un cazac rusificat plin de nerv si salbatic, cu ochii in permanenta injectati ca si cum nu s-ar fi odihnit niciodata dupa betiile pe care le tragea in fiecare seara,(bineinteles fara ca cineva sa-l traga la raspundere pentru faptele lui.)  Ivanov venise cu un singur scop,acela de a accelera procesul de selectie al prizonierilor si de “a pune hamul nenorocitilor de fritzi si de mujici rasariteni”cat mai repede si mai eficient. Cu tot zelul sau de cazac netemator de moarte il sacaia obsesia epidemiei care izbucnise in lagar, epidemie care de altfel, se raspandise si in suburbiile marelui oras ucrainean odata cu primele semne ale primaverii ;aceasta parea ca venise mai devreme in anul de gratie 1915. Trecusera deja doua saptamani din luna lui Marte si lesurile incepeau sa se adune din in ce in ce mai mult in gropile comune sau in crematoriile improvizate ale inchisorii. Zilnic se faceau liste cu cei sanatosi si se trimiteau tot zilnic zeci de prizonieri catre diferite puncte - lagare din Rusia Eurasiatica.    Fluierul gardianului anunta ca prizonierii separati de cei aflati in carantina pot iesi la plimbarea de seara care era ,de obicei,mult mai scurta decat cea de dimineata.  Alexander iesi cu mana dreapta in buzunar,ganditor,isi aprinse o mahorca si privi spre cerul senin,frumos,cu puncte luminoase usor sterse din cauza asfintitului prelungit.  Isi aminti de fratii sai plecati pe frontul rasaritean, inrolati in Armata I si a II a Austro-Ungare. Il cuprinse dintr-o data dorul de casa.  Istovit de atatea sentimente amestecate ar fi vrut sa doarma pentru a uita dar o forta interioara, o forta care te indeamna sa faci tot ceea ce poti pentru a supravietui il trimise cu gandul catre calul  ca pana  corbului vazut candva in curtea inchisorii.Se simtea cumva legat printr-un fir nevazut de fiinta aceea eleganta si robusta.Amandoi dorind libertatea,amandoi fiind dipsusi sa moara pentru libertate.

comandaÈ›i la http://www.librariacoresi.ro/shop/page/2